Joc full
Gothic 3
Seria Gothic este, în opinia foarte multor iubitori ai genului, una din
cele mai reuşite din istoria RPG-urilor. Ne avântăm să afirmăm că unul din
motivele pentru care se poate ajunge la această concluzie este acela că Gothic
a fost primul RPG care a articulat inteligent şi închegat conceptul de sandbox.
Pe ce căi au reuşit producătorii Pyranha Bites o asemenea performanţă? În
primul rând prin împletirea acţiunii cu o poveste captivantă, plină de
ocolişuri, suişuri şi coborâşuri deseori surprinzătoare. Dar povestea nu este
interesantă doar prin ea însăşi, ci şi prin felul în care oferă o bază solidă
pentru un sistem ingenios dedicat deciziilor şi consecinţelor, ce foloseşte
existenţa câtorva facţiuni ca modalitate de construcţie a propriului personaj.
Astfel, fără a pierde nici un moment din ritmul vioi al acţiunii, eşti implicat
în conflictele dintre diversele grupări ce apar în joc şi ajungi să fii nevoit
să alegi pe una dintre acestea, fapt ce îţi va influenţa semnificativ atât
evoluţia personajului (în folosirea armelor, armurilor şi/sau magiei), cât şi
quest-urile care devin disponibile. În acest context, Gothic 3 aduce o
dezvoltare a conceptului, prin aceea că introduce o măsură procentuală a
relaţiei cu facţiunile din joc, cărora le poţi câştiga respectul până la
punctul în care poţi adera la una din ele sau obţine diverse avantaje, pe
măsură ce îndeplineşti sarcini încredinţate de membrii acestora. La toate
acestea se adaugă marca inconfundabilă a seriei Gothic, anume luptele, muuult
perfecţionate sub toate aspectele de community patch-ul aflător pe DVD alături
de joc. De altfel, acest patch face din Gothic 3 un joc cu adevărat demn de
numele şi renumele seriei, atât ca gameplay, cât şi sub aspect vizual (asta ca
să nu mai vorbim de rezolvarea a numeroase bug-uri). Arme noi, armuri noi şi un
sistem mai complex de atribute şi caracteristici ale personajului decât cel din
titlurile anterioare ale seriei completează excepţionala experienţă oferită de
imensa lume din Gothic 3. Iar atmosfera jocului poartă inimitabila pecete a
muzicii lui Kai Rosenkranz - eticheta cu hologramă ce atestă originalitatea de
netăgăduit a titlului pe care vi-l oferim în această lună. Doamnelor şi
domnilor: Gothic 3 „Enhanced Edition!”
^ Sus
|