Genesis Rising: The Universal Crusade - review - Jocuri - Level

Genesis Rising: The Universal Crusade

„Apoi Dumnezeu a zis: Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră” (Geneza 1:26)

Unul dintre jocurile care mi-au atras în mod special atenţia acum doi an la E3 a fost Genesis Rising. Motivul nu a fost grafica, deşi ar fi putut fi, ci ideea în sine a jocului. Nave spaţiale vii, care se modifică genetic în funcţie de situaţie şi de necesităţi sună într-adevăr „cool”. De fapt, tehnologia organică e o idee care a fost foarte prezentă în literatura SF, şi, ciudat, una dintre cele mai realizabile în viitor. Motivul este că organismele vii se pot adapta, spre deosebire de un monstru de metal, care nu oferă multe posibilităţi. De asemenea, unui organism viu „bolnav” îi poţi da o aspirină sau face o injecţie sau „organele” pot fi crescute în eprubetă, pe când o piesă e mai dificil de fabricat. Lungile călătorii în univers ar fi mult mai posibile folosind tehnologie organică. Normal, e nevoie de timp…

Un univers la picioare

Totuşi, pentru a duce o idee cu succes la capăt e nevoie de multă muncă, imaginaţie şi bani. Acum nu ştiu câţi bani au avut cei de la Metamorf Studios şi sunt convins că au muncit mult, însă la capitolul imaginaţie au cam dat-o în bară. În primul rând, povestea este una dintre cele mai… să zicem absurde, ca să nu fim prea duri. Din acest motiv o să spicuiesc câteva aspecte reprezentative. Astfel, acţiunea se petrece peste 3000 de ani, moment în care umanitatea a ajuns într-un stadiu… interesant. După o criză majoră în care un lider spiritual a fost trimis pe cealaltă  lume, brusc toţi oamenii s-au simţit mai aproape unii de alţii. Din atâta bunătate şi uniune a ieşit cea mai xenofobă şi mai dură rasă din univers, care între timp a exterminat alte câteva rase de extratereştri în drumul său spre maturizare. Omul a devenit astfel spaima universului. Ciudat este că în aceşti 3000 de ani oamenii au reuşit să ajungă în toate, repet TOATE galaxiile din univers, exceptând una… Dacă am face un calcul simplu, am vedea că practic oamenii au cucerit cam 180 de mii de galaxii pe zi (se estimează că ar exista peste 200 de miliarde de galaxii numai în metagalaxie, adică partea observabilă de pe Pământ a universului). Vă daţi seama ce extindere ar însemna asta şi ce resurse ar fi necesare, adică am vorbi de mii de miliarde de nave şi de oameni. Ţineţi minte asta când veţi fi trimişi în ultima galaxie cu trei nave… Mai departe, ultima galaxie este specială deoarece se presupune că ar conţine Inima Universului, un artefact extrem de puternic care se pare că ar fi vinovat de tot ceea ce există şi care ar da puteri inimaginabile rasei umane. Acum, rasa umană e şi ea împărţită în facţiuni: Militarii, Inchiziţia şi Defiance. Fiecare are o agendă proprie şi sunt nişte ciudaţi. Jocul vă va pune în pielea unui mic comandant de oşti care va fi trimis să recupereze acest artefact. Nefiind singurul interesat, apar probleme, lupte etc.

Neconcordanţe

După absurditatea story-ului veţi da de cutscene-uri, care sunt de-a dreptul triste. Personaje ridicole, cu un voice acting groaznic, care vă vor da posibilitatea să conversaţi. Deşi veţi avea opţiunea mai multor răspunsuri, rezultatul va fi întotdeauna acelaşi, iar misiunile nu vor diferi cu nimic. Interesant este că producătorii se laudă cu o campanie dinamică, un univers nelimitat şi opţiuni incredibile de gameplay. Ei bine, exact aceste lucruri lipsesc aproape cu desăvârşire. Astfel, campania este complet liniară până la ultima misiune, când veţi putea face o alegere. Neliniaritatea va dura cam o oră. Acest univers nelimitat este o aberaţie, din moment ce aveţi obiective clare şi nu are niciun sens să warpaţi în locuri în care nu aveţi nimic de făcut. De asemenea, nu există axa Z, adică navele se mişcă doar într-un singur plan, ceea ce e complet absurd într-un univers 3D. Ceva similar mai era şi în Hegemonia, dacă vă mai aduceţi aminte. Opţiunile incredibile de gameplay sunt perfect credibile şi se folosesc extrem de dificil din cauza unei interfeţe neprietenoase şi greoaie. Şi uite aşa, suntem aburiţi pe faţă să scoatem banul din buzunar pe un produs care nu are aproape nimic din cele sugerate de producător.

Mai bune… şi iară rele

Ca să nu fim negativişti până la capăt, Genesis Rising are şi părţile lui bune. În primul rând, ideea. Navele pot colecta şi reproduce gene, care apoi pot fi implementate pentru a modifica diferite calităţi sau a adăuga componente noi. Acestea din urmă cuprind în primul rând arme şi upgrade-uri de armură, viteză etc. Un lucru foarte atractiv este faptul că fiecare componentă adăugată are o reprezentare grafică adecvată pe modelul 3D. E foarte frumos să vezi cum navele cresc, se modifică, cum se nasc din hull tunuri sau alte nebunii. Jocul este dublat de un engine grafic simpatic, chiar dacă e limitat de gameplay. Designul navelor este ieşit din comun şi foarte abstract. Ciudăţenia asta atrage, clar. Mai departe, cel puţin la început, misiunile te prind şi îţi dau satisfacţie. E interesant de ştiut că de fapt principala resursă e sângele, pe care îl extragi din alte nave şi pe care îl foloseşti pentru a „naşte” din nava mamă alte năvuţe. Din nefericire, numărul unităţilor pe care le poţi folosi simultan este foarte scăzut, opţiune determinată de cantitatea enormă de micromanagement de tip chinez pe care trebuie să-l faci. Dacă ar fi fost multe, jocul nu s-ar mai fi putut juca. Concluzia e că producătorii au fost nehotărâţi în ceea ce priveşte forma finală pe care ar vrea să o aibă Genesis Rising. Oamenii aceia s-au pierdut în propriile idei şi, oricât de bune ar fi fost, au avut un rezultat neaşteptat de prost. E frustrant încă o dată să vezi potenţialul unui asemenea joc picat pe mâini incapabile să-l fructifice. În ultima vreme lucrurile de acest gen se întâmplă tot mai des, ceea ce denotă faptul că jocurile sunt create fără pasiune şi interes şi nu mai urmăresc sub nicio formă ideea de „fun”. E vorba exclusiv de câştiguri forţate prin marketing de pe urma unor produse de calitate mediocră. Din nefericire, marketingul e bun şi le merge, iar noi ne trezim periodic cu buza umflată. Şi când te gândeşti că sunt nemulţumiţi şi revoltaţi de faptul că lumea le joacă versiunile pirat…

Autor: Locke

Comentarii

---

Nu exista comentarii. Fii primul care adauga un comentariu

Doar utilizatorii inregistrati pot adauga comentarii!

Autentifica-te sau Inregistreaza-te